|
Concursul s-a desfasurat in opt judete din tara, si anume: Bistrita Nasaud, Brasov, Braila, Cluj, Hunedoara, Neamt, Suceava si Valcea coordonate de 8 ONG-uri din aceste judete.
Fiecare organizatie a incheiat un Acord de Colaborare intre beneficiarul proiectului, colaborator (organizatia care va coordona activitatea) si unitatea de invatamant. Deoarece pentru fiecare judet a trebuit sa participe numai 5 scoli, fiecare organizatie a fost libera sa-si aleaga scoala. S-au inscris la concurs totii elevii din scolile propuse care fac parte din clasele a VI-a si a VII-a, fara sa se faca nici un fel de selectie.
La concurs, elevii s-au grupat cate 4 formand o echipa (copiii s-au ales dupa afinitati pentru a colabora mai bine pe toata perioada concursului). Au fost 2 etape, etapa pe scoala si etapa pe judet. La etapa pe scoala, in urma unui test fulger, o grupa de 4 elevi s-a calificat la etapa pe judet. Elevii castigatori la etapa pe scoala au primit diplome si premii (rechizite, dulciuri)
1.Etapa pe scoala a concursului "Noaptea Liliecilor" s-a desfasurat in perioada 14 mai – 1 iunie 2007. Pe baza de voluntariat, in fiecare scoala s-au inscris la concurs min. 40 de elevi, grupati in echipe de cate 4. La nivelul tarii, au fost antrenati in acesta activitate peste 1600 de elevi. Am urmarit ca, printr-o competitie educationala, sa realizam informarea si educarea publicului scolar, intr-o maniera atractiva si interactiva, pentru cunoasterea si protectia liliecilor. Activitatea propusa s-a adresat adolescentilor, deoarece la aceasta varsta sunt interesati de ceea ce se intampla in jurul lor si sunt receptivi la informatii incitante, si de asemenea, profesorilor, care si-au imbunatatit – prin materialele primite – posibilitatile de a propune si desfasura activitati extra-curriculare interesante. Pentru a le capta interesul si pentru a le oferi o baza de informatii necesara pentru a face fata testului, reprezentantii ONG-urilor au prezentat, in mod interactiv, un material video cu tema "Liliecii", folosind mijloacele tehnice adecvate (PC si proiector video), urmata de o scurta discutie libera cu elevii. Continutul prezentarii a fost realizat la nivelul de perceptie al grupului-tinta, astfel incat informatiile sa fie usor insusite. Dupa aceasta "lectie", cu o durata de aprox. 35 de minute, a urmat testul-fulger (10 – 15 min.). In cadrul testului li s-a cerut elevilor sa deseneze un liliac. Iata rezultatele! Elevii au fost incantati de faptul ca cele mai bune desene pe care ei le-au realizat in cadrul testarii, vor fi scanate si publicate pe pagina web a Fundatiei de Speologie "Club Speo" Bucovina. Testele au fost corectate pe loc, uneori implicandu-i si pe elevi, pentru ca rezultatele sa fie cat mai transparente si corecte. Dupa finalizarea etapei pe scoala au fost nominalizati elevii castigatori care au reprezentat scoala la etapa pe judet. Anuntarea echipei castigatoare in fiecare scoala a fost urmata de premierea elevilor cu rechizite si dulciuri – dintre care nu a lipsit ciocolata. Pe parcursul desfasurarii concursurilor am constatat ca unul dinte lucrurile care i-a impresionat cel mai mult pe elevi este informatia potrivit careia odata cu disparitia liliecilor polenizatori, arborii de cacao nu ar mai fructifica si atunci nici ciocolata nu s-ar mai gasi. In acelasi timp, echipele castigatoare au primit drept "manual de studiu" volumul "Liliecii – sa-i cunoastem, sa-i iubim, sa-i protejam", pentru a aprofunda cunostintele despre lilieci si rolul lor in natura, si pentru a se prezenta cu brio la etapa judeteana a concursului. Cadrele didactice au fost recompensate pentru colaborare cu materiale informative pe tema protectiei liliecilor, care ar putea fi utilizate in activitatea lor didactica: un CD cu materialul prezentat elevilor si volumul despre lilieci, mentionat mai sus.
2.Etapa pe judet a concursului "Noaptea Liliecilor" a avut loc pe data de 1 Iunie 2007. In fiecare judet, cele 5 echipe castigatoare ale etapei anterioare s-au reunit fie in spatiul oferit de o unitate scolara, fie intr-o locatie oferita chiar de organizatia locala. Dupa scurte discutii cu elevii pentru clarificarea unor aspecte care au fost mai putin intelese, a fost aplicat Testul de verificare a cunostintelor.
3. Tabara de aventura de la Suncuius, jud. Bihor Marele premiu al acestui concurs a constat in participarea elevilor la o tabara de aventura timp de 10 zile, la Suncuius, in Muntii Apuseni, jud. Bihor. Tabara s-a desfasurat in perioada 25 iunie – 04 iulie 2007. Au beneficiat de aceasta un numar de 32 de elevi (castigatori ai etapelor pe judet a concursului) cu varste cuprinse intre 14 – 15 ani. Elevii au beneficiat de cazare in casute cu doua paturi, grup sanitar si dusuri cu apa calda permanenta; o sala de mese si sali speciale pentru activitati.
Programul taberei a cuprins urmatoarele activitati:
- jocuri de cunoastere si descoperire,
- drumetii, orientare turistica,
- speologie in Pesterile Vantului (cea mai lunga din tara), Pestera Vadu Crisului, Pestera Ungurului si Pestera Moanei,
- TSA (tehnica speologiei alpine)
- escalada pe perete natural in Suncuius si Vadu Crisului,
- tiroliana,
- rapel,
- caiac pe raurile din zona,
- mountainbike,
- jocuri interactive si distractive, activitati manuale si de expresie,
- vizita la atelier de olarit,
- multe, multe surprize.
In fiecare seara au fost prezentate proiectii DIA cu tema "Protectia liliecilor si a casei lor". Pe intreg parcursul taberei, elevii au beneficiat de:
- cazare si masa (3 mese principale si 2 gustari), - deplasari cu masina la obiectivele turistice vizate, - echipament pentru toate activitatile tehnice mentionate mai sus, - personal specializat: animatori si monitori pentru activitatile tehnice, - asistenta salvamont si asistenta medicala, |